DOMINO review

Exista o lectie foarte importanta in filmul asta. Poti sa fi cel mai cool om din lume si tot sa fi naspa. Filmul asta este, pe scurt, un fel de manelist, care umbla in masina cool, cu bling la gat, si cu o tipa secsi langa el, se plimba ei prin mall, cu masina lasata pe bordura, in fata intrari, si ocazional ii mai baga mana in vagin pe sub fusta mini, ca deh, oamenii cool se plictisesc cand se plimba prin mall. Nah, asa e si filmul asta, DOMINO, un ”cool flick”  atata de uncool incat poate fi comparat cu demotivational-ul ala, cu tipul cu cele 4 gulere intoarse in sus. SIgur, vizual cica e cool, e cross processed, are cadre si miscari de camera interesante, oroginale, un stil nou, funky, putin artsy, cateodata iti aduce aminte de film european, pentru jumatatea de secunda dupa ce ti-a murit un neuron si parca lumea nu mai e atata de urata. Dar repete iti dai seama ca de fapt lumea este foarte urata. Ieri m-am uitat la district 9. Un film excelent, care ma facut sa imi dau seama ca de fapt oamenii suck. Azi ma uit la amaratul asta de DOMINO, care ma face sa cred ca oamenii nu au pic de gust, sunt lipsiti de originalitate, si merita sa moara cateodata doar pentru ca imi asalteaza in asa hal simtul esteticului.

Amaratul asta de film, cu niste actori bunicei care nu ii voi mentiona in ideea ca paote poate uit ca au fost in filmul asta, este facut dupa un personaj de benzi desenate, care mai apare si prin DEADPOOL (si aia e foarte cool). Chestia e ca personajul este destul de violat in gaurile facute unde l-au injunghiat regizorii si scenaristi de catre nevastuici drogate si hiperactive. Ce imagine oribila e asta, nu? Ei nah, io am suferit 2 ore din filmul asta asa ca meritati si voi sa fiti oripilati putintel, oricum, stati linistiti, nu e la fel de rau. Intre o nevastuica hiperactiva care ma violeaza in buric (nu mi sa intamplat vreodata) si  revizionarea hidoseniei asteia…..nu stiu ce as face. Chiar nu stiu, sper sa nu fiu vreodata fortat sa fac aceasta alegere intr-un joc nebun SAW style.

Ideea e ca filmul asta e chair hidos. E o scena de lap-dance…cu o keira knightley (nah, i said it) sexi…dar de care nu m-as atinge momentan pentru ca a fost in filmul asta…….

scena nu se compara cu cea din DEATHPROOF….care e de-a dreptul epica. Tot filmul asta e prost! Nu sunt coerent pentru ca mi-au murit mai multi neuroni in timpul filmului asta decat  in a 2-a cand ma lovit leaganul ala in ceafa obscen de tare.

Nici intre leagan si revizionarea lui DOMINO nu stiu ce as alege. Poate se mai vindeca in timp dar amandoua lasa niste cicatrici oribile in/pe capul meu.

Don’t watch this movie if you wanna live a happy life.

SI, daca vrei un film atta de cool incat iti va curge sange prin urechi si uretra, de ce nu te uiti ca un om normal la: SNATCH!!!!! lock, stock and two smoking barrels, rock’n'rolla sau SMOKIN` ACES. Chiar si ocean’s variablenumberofpeople care e si el destul de cool, in timp ce incearca sa fie cool si ii iese pentru ca stie cum trebuie sa o faca.

Coduri deontologice la 20 de ani

Deci, de cand m-am apucat de fotografie si de cand am facut practica la primul ziar (Timisoara) mi0am dat seama de un lucru. Ca formator de opinie publica noi suntem niste oameni foarte importanti. Primul press pass e un surge de putere uimitor, you feel on top of the world. You get into places and people are not alowed to bitch about it, chair si cand nu ai voie pentru ca opinia publica e un lucru foarte puternic. Probabil cel mai puternic lucru din toata societatea asta umana. Si ca  fotograf e important sa iti cunosti valoarea, si ca reporter la fel. Unde mergi tu si ce vez documentezi imprejurimile si formezi o istorie in real time a rasei umane. WHAT YOU SEE< WHAT YOU DO< WHAT YOU FEEL is important. De aceea niciodata nu am ezitat sa cer acreditari la variate evenimente, chair si cand nu mergeam neaparat de la ziar sau cand nu intra materialul in el. The way i see it, cat timp imi duc aparatul cu mine organizatorii castiga mai mult decat daca as merge cu biletul platit. Pozele pana la urma tot ajung on the wire (asta mai nou, de cand am creat V Photo Agency, [we are still working on the site] o agentie de presa, birou media si studio cu niste prieteni, it is awesome).

Ce vreau sa explic exact e ca nu e rau sa ceri acreditarela un eveniment la care vrei sa mergi si petnru tine, cat timp duci aparatul si iti faci treaba. Pozele ajung on the wire service, si everybody wins. Daca organizatori are dicks si nu accepta, then fuck them, trebuie sa iei bilet. Ii ca si un lift, nu se strica niciodata, se transforma doar in scari, dar ideea e ca inainte sa o iei pe scari ii bine sa  incerci usa la lift. E mai bine petnru toata luma, petnru tine si petnru organizatori si nu pierzi nimic.

Remember kids, you are journalists damnit!  (some of you are oricum)

Cuget.

Did you know that we are not, in fact, impervious to other people’s asshole-ness? We aren’t. Aparent in trecut eram mult mai ok. Probabil din lipsa internetului si din cauza contactului u oameni pe care il aveau oamenii atunci. Cica odata se vorbea in tramvai cu omul de langa tine, cu colegii din alte grupe de pe la facultate si cu oamenii cu care mergeai prin tren. Desigur, chiar ieri un nenea incerca in tramvai sa vorbeasca cu oameni care il refuzau politicos si continuau sa se uite la nimic si sa asculte muzica pe la ipoade. Era suparat si dezamagit de tineret, de oameni si de lume.Am ajuns oare ca si oamenii aia din equilibrium in care pur si simplu nu ne mai pasa, nu mai avem empatie si nu vrem sa avem nici o legatura cu lumea din jurul nostru?
O vreme, de cand mi-am luat primul empetreiplayer pana cand sa stricat eu mergeam cu muzica prin urechi peste tot. Cand sa stricat eram tare emo despre aia si pana la urma am iesit din casa fara scutul ala. Am uitat cum este, trebuie sa recunosc. Lumea are sunete mutle si variate, de la batranii care se cearta la colt ana la indragostitii aia iritanti care stau in fata mea in tramvai si se pleoscaie reciproc. Cateodata vrei sa omori oameni, dar aia e ok, ideea e sa nu scoti pixul si sa il bagi in gatul lor pentru ca pana la urma aia nu ajuta pe nimeni cu nimic. Acuma am empetreiplayer dar nu il iau cu mine peste tot, nu ma simt atasat de el ca un scut intre mine si lume si ascult muzica cand imi arde un cantec, nu cand merg pe strada pentru a ma detasa de mediu si a ma interioriza ca sa nu care-cumva sa am un atac de panica din cauza oamenilor de langa mine. Desigur, nu imi plac oamenii si nici in ziua de azi nu sunt ok cu multimile de oameni in care sunt singur. De aia nu merg prin multimi de oameni singur.
Amu, ambasadorii umanitatii pentru mine sunt prietenii mei, care sunt acolo sa ma convinga ca lumea nu e atata de rea si meschina si sa imi arate ca are si parti bune, sunt oameni de la care ma astept la suport moral si orice alt fel de care as avea nevoie. E singurul lucru de la care ma astept de la ei si singurul lucru pe care il ofer la randul mei inapoi, lucrul ala care face lumea sa se invarta si care da oamenilor, ca specie, sansa avansare. PRIETENIA. E chestia aia care e totdeauna acolo cand ai nevoie de ea, cand esti emo ca ti-a murit cainele sau ca nu mai e sunca (say…if you are fat) is acolo cand aproape pici facultatea si cand ai nevoie de ajutor in variatele tale incercari prin viata, cand iti rupi piciorul, cand nu stii la examen si iti dau sa copiezi si cand treci pe la ei ca sa printezi referate. Este chestia care face totul sa functioneze. Nu poate fi cumparata cu bani, sau faima, sau ponei, sau pietre sau elastic sau margele. Ea exista si singurul lucru care oamenii ar trebui sa il ceara in schimbul ei este tot prietenia, it is it’s only price. Though a big price it is.
Io cica is mizantrop. Lucru foarte adevarat. I want little to do with the world pentru ca the world hurts. Traiesc asa cum traim toti, in bula mea cu legaturile mele cu exteriorul pe care eu le aleg si de care sunt dependent. Bula nu prea se poate sparge pentru ca nu e facuta asa dar e foarte important ca conexiunile dintre bule sa nu se rupa pentru ca altfel ramanem doar cu bula si cu empetreiplayer-ul si cu sunca.

Earth Explorer.

Facuta de Alex Vancu. Si awesome!

Si iaca ca multe s-or intamplat de cand am mai scris si io pe aci

Multe si interesante si distractive si triste si diferite si vechi si clisee si noutati. Am terminat de citit the Ciaphas Cain books si voi face review dar aia altadata. Am fost la concertul lui baniciu si voi face review…dar altadata. Am facut poze la porto arte si m-am distrat de nebunie in ploaie…..dar aia altadata ca inca nu e developat filmul, chair e inca in aparat, pentru ca e genul ala de film. Voi scrie despre ploaie si voi scrie despre soare si voi scrie despre multe dar altadata. Am fsot in medias si voi scrie si despre aia caci acolo am avut prima mea expozitie personala. Dar si aia altadata. Voi scrie despre tren si despre accente si despre mancare dar aia tot in ala cu mediasul. Voi scrie despre scoala si voi scrie despre practica la adevarul (possibly, maybe) dar si aia altadata. Acuma intentionez sa vorbesc despre fotografie, asa cum am facut pana acuma de multe ori si despre ce cred io ca  inseamna asta, si cum aici nu sunt atata de multe de scris am zis sa scriu despre asta acuma ca mi se pare mai important si asta e primul.

Ramblings

Si iaca stau aici si cuget. Despre viata. Despre placeri si despre drepturile mele de a arunca opinii in vietile altora precum si cererile aferente de edigari si modificari pe care le recomand. E o chestie pe care o fac eu si pe care, desigur, ca un om logic ce sunt consider ca nu am nici un drept sa o fac. E genul ala de chestie care irita oamenii la culme si care face relatiile sociale atata de tampite si ciudate cand vine vorba de mine. Pe langa toate astea este, cateodata, o chestie de la care nu pot sa ma abtin si sa stiti, nici nu consider ca ar trebui totdeauna. Bagarea in seama a acestor chestii desigur este foarte optionala ca si totul pe lumea asta dar are, de asememea ca si totul pe lumea asta consecinte. Poate ca sunt eu naspa. Chiar, as putea zice, precis sunt eu naspa in multe feluri si asta sunt eu. Nu consider totdeauna ca pentru asemenea chestii trebuie sa imi cer scuze. Desigur ar trebui sa fiu tampit sa cred ca este normal ca oamenii sa se ia dupa opiniile mele si sa se ghideze dupa ele in viata in general dar totusi, macar la prieteni, la aia adevarati consider ca acestea ar trebui bagate in seama macar most of the time. Nu stiu ce sa zic. Sunt io naspa dar asta este.

Poli vs Poli

PRIMAVARAAAA

Despre libertati si proteste

Ce chestie faina, sa iti poti exprima opiniile si sa consideri ca merita sa le exprimi prin iluzia ca poti face o diferenta oricat de mica asupra mediului inconjurator. Dupa principiu asta, desigur daca mai multi oameni cu aceeasi opinie si si-o exprima la comun intr-un mod cat mai interesant si cu steaguri si pancarde acest lucru ar putea schimba chestii. Sau macar asta este teoria tineretii cand inca consideri ca ceva de genul asta inca mai merita. Cand inca nu ai devenit amar si obosit de atatea incercari nereusite. Cica prin Moldova oamenii se exprima intr-un mod serios asupra dorintei lor de a scapa de comunism. Desigur, Voronin zice ca e a cunning plan al romanilor si asa mai departe. Frankly, for all i care poate fi un plan genial al insulelor Galapegos care doresc teritorii in Europa de Est ca tot aia e. IMHO, desigur. Iaca ase ca Moldova sta si se chinuie sa faca o revolutie si noi stam si incercam sa ne aratam solidaritatea fata de dorinta lor de a avea McDonalds si alte pacate capitaliste pe la ei pe strazi. Unii ar zice, desigur, ca Brifcorul e mai bun dar sunt liberi sa il bea, desigur. Asa ca prin Timisoara, la fel ca si in restul tarii (cum poate fi vazut pe alte bloguri si poate pe mediafax foto) sunt proteste de solidaritate pentru ”fratii nostrii dincolo de Prut” (haha, ce freaky mi se pare expresia asta). Desi solidar in general si din printipiu fata de orice oameni care protesteaza pentru ceva rezonabil precum liberty of speech (dar nu si panda, o specie pe care o urasc) ma enerveaza ca totusi pe langa clasicele lozinci mai vin si cele nationaliste romanesti care considera ca este o idee buna sa isi arate fata dubioasa care probabil este toata transpirata, cheala si cu ocazionale cosuri pe la asa ceva ca sa proclame ca parerea lor este ca Moldova ar fi mult mai cool daca ar face parte din Romania. Mhm. I’m all for it! Desigur, nu pentru ca sunt foarte nationalist dar pentru ca ar fi in beneficiul oamenilor de acolo (nu al Romaniei in nici un caz, vai de noi sa nu cumva sa ajungem ca Georgia) ci si pentru ca pana la urma ar insemna ca am locuri noi si frumoase de pozat unde inca exista aceea atmosfera de tranzitie si comunism care incepe sa lipseasca din bucata in care traiesc io din Romania. Cica vom avea un Stonehenge si alte cele, barci pe bega si elcedeuri prin trotuare (ultimul exemplu vrea sa make a point nu sa fie ceva realist).

Am vazut fata diavolului

Ascuns cum e, ca doar as ii e obiceiul, prima data am dat de el acu multi ani de zile, pritr-o toamna zgribulita de frig. Ploua in ziua aia si am mers pana in Marasti la cumparaturi. In magazin l-am cunoscut. Il chema Nexus, a decis propria-mi constiinta, pentru ca asemenea fiinte doar sugereaza, nu fac propriile decizii, sunt acolo ca sa extinda posibilitatile si vointa altor fiinte. II negru, asa a fost totdeauna dar a devenit curand prafuit. Cica era perftect dar lucrurile de genul asta niciodata nu sunt. Am fost cu el acasa si l-am instalat intr-o ora, dar mi-am dat seama ca imi lipsea cablul de alimentare, cu care nu venea. A trebuit sa astept pana a 2-a zii ca sa vad cum merge. Am asteptat.

A 2-a zii l-am pornit prima data si a mers, i was excited about it. Era primul meu computer si avea si un nume, the future was ahead of me si il puteam vedea in toata gloria lui, in 17 inch diagonala si culori in 32 de biti. In sfarsit putem sa ma joc ce vroiam, si chair si daca trebuia sa il impart cu fratele meu tot era bine pentru a exista. Mhm. Peste vreo saptamana si ceva it broke. Nu neaparat broke dar nu mai mergea dvd writer-ul. Asta este, incercam sa fix it, si daca nu merge am zis ca il ducem inapoi la ultra pro. Funny story about this: La ultra pro a mers, in magazin, cu aeleasi CD-uri ca si acasa, ca nu cumva sa fie zgariate sau stricate ele. L-am dus acasa si pentru o vreme a mers. Dupa aceea a inceput sa aca la fel. I-am schimbatwindows-ul. Singur si pentru prima data inviata mea, afost o experienta infricosatoare pentru ca imi inchipuiam nu stiu cate variante de probleme. Ca se strica, ca pierd toata informatia, etc. Am aflat atunci ca orice om care nu isischibma singur windows-ul ori are un computer posedat si stie el bine de ce nu se incumeta sau e prost (alternativa la prostie este desigur ca ii e lene sau ca poate nu e defapt compatibil cu tehnologia). Am schimbat windows-ul and for a time it was good.

4 years later. Are jumatate din matze schimbate cu altele mai noi si, poate-poate mai ascultatoare. Last time, cand a suferit si operatia nu m-am descurcat singur si am primit ajutor de la lavinia. A mers, it was cool and for a time it was good

Asa acuma stau pe un laptop mic langa un comp mare,, prafuit si negru. Comp-ul e aprins si merge, dar probabil mere doar ca sa imi faca in ciuda, merge pe 7 ca un bou orb si schilod. Pe 7 carari si al naibi de incet. Nu merge netul pentru ca nu isi da seama ce IP are, in ciuda faptului ca fratele lui mai mic si mai alb (probabil nu au aceeasi parinti) se descurca de minune, chiar si daca are hard de 4 giga. Ce fail. Ce diabolic. Ce misel. Nu e tocmai urat misel a e plin de praf, dar if it would be ar fi curat misel. Mi se pare aproape hilar, dar nu il schimb din lipsa de bani, poate i’ll make it work, poate ii schimb iar windows-ul si jumatate din matze ar tot aici sta, partial din lipsa de bani si partial din nostalgie. Daca tot ai asa un drac in fata nu il arunci, incercisa il dresezi. Altfel nu e deloc distrativ. Probabil si de data asta tot la lavinia ajung cu el ca it looks bleak. Dar de fapt asa e distractiv.

Folk-ul de la Porto Arte

Ii o chestie tare faina, folk-ul asta….de la Porto Arte. La care mai merg ,chiar si daca trebuie sa platesc intrare, de cate ori pot. It’s cool, si I rarely have that much folky fun intr-o lume in care folk-ul nu prea ii popular si oamenii ma considera hipiot cand le povestesc ce ascult. Dar the point is ca am fost si ieri si  m-am distrat pe acolo. Am cantat. Dar nu pe scena, io am cantat ascuns dupa o bere pe la o masa intr-un anonimat sublim. Un alt nenea canta la scena (update cand o sa stiu cine era, ca nu am citit decat “folk” pe poster asa ca am acceptat invitatia de a merge. A fost si un vernisaj deci aveam si la ce ma uita desi trebuie sa recunost ca pictura nu e marea pasiune a vietii mele. Curand, mandolina…pe langa kendo si fotografie. Si restul. Vreau sa invat sa cant cantecul ala la mandolina.

Iaca o poza si iaca un cantec.

Intr-una din zilele astea voi afla cum se pune un trilulilu sa mearga de aici.

PRofesional rant

Sa-mi bag splina in nevastuicile vietii.  Cata lipsa de seriozitate si profesionalism. Curat misel. Iaca aci o parabola despre de ce lumea e naspa si lipsita de respect si alte chestii elementare care io personal le consider necesare in societate. Daca nu respect macar frica. Daca nu frica macar ura. Iubire si severitate, nu dragoste si moleciune. Cum zicea profesorul meu de istorie din clasa a 9-a inainte sa ne dea 1 in catalog.

Iaca asa ca cica is fotograf, nu zic io ca is mare artist in viata ca is foarte departe de asa ceva dar imi place sa cred ca sunt pe drumul spre bucata aia de artistenie (daca nu exista cuvantul naspa pentru el). Iaca ase ca fac chestii, care cum va sa zica, fac poze pentru chestii ca chestii nu stiu sa fac. In legatura cu aia sunt incompetent dar cum majoritatea oamenilor nu pot sa faca chestii nu ma simt foarte frustrat de asta. Oricum, sa nu deviez mult. Ideea e ca fac poze, pe la evenimente, pe la concerte, daca sunt platit super daca nu e posibil sa do it anyway for a piece of cake, un suc sau macar putin respect, un te rog si un multumesc la sfarsit cand termin chestia si le pica falca cand vad cat de faine sunt pozele (asta mai rar).

Deci, review: CAKE. Seriously, o felie de torn de multumesc si iti fac tot festivalul de 4 zile de la munte cu 1433 de formatii si 16 curve care danseaza pe bat 53 de ore continuu in slow motion real. Asta, daca stii cum sa ma iei si te porti cu mine ca un om. Pentru ca la o adica poate ma distrez si io pe acolo si tot asa. Problema e cand  oamenii considera fotograful un fel de curva ieftina care trebuie sa se puna in genunchi si sa se milogeasca sa suck your FUCKING DICK. FUCK YOU YOU LITTLE TURDS. I WILL FUCK YOUR MOTHERS IN THE KNIFE WOUNDS I SHALL INFLICT ON THEIR BRAINS.

Dar din nou, deviez. “Ideea e ca”, dupa vorba lui Alex, nu strica sa arati oamenilor un pic de respect pentru ca that will surprise you. In schimb, sa oferi la 2 fotografi suma de 50 de lei sa o imparta intre ei pentru munca de 2 zile e putin insultator. People really aren’t that cheap of hookers. Ideea e ca daca zicea ceva de genul “you get cate o felie de tori si bere in fiecare din cele 2 zile”  rezultau cateva chestii:

1. In primul rand, pentru ei, ieseau fotografii din barlogul lor de ura mentru omenire unde stau si arunca cu rahat in trecatori (din iubire). Si le faceau poze la chestie, pentru ca it would have been fun.

1. AIci vine problema: tort plus bere egal diaree. Dar cat timp au closet curat aprovizionat cu hartie igienica tot iesea ok.

Lectia zilei: Sa tratezi oamenii cu respect pentru ca daca nu s-ar putea sa te trezesti cu familia omorata, masina incendiata si hamsterul plangand in borcan pentru ca a fost eviscerat si lasat sa moara incet.

Desigur, alternativa mai clasica ar fi ca te trezesti fara fotograf bun  ,pentru ca i-ai tratat urat si nu mai vor sa lucreze cu tine.

The Path of My Life

What the fuck is wrong with me? ma intreb cateodata, de obicei foarte des. M-am intrebat asta si acu vreo 50 de secunde asa ca am inceput sa scriu despre asta aici. Am zis sa merg la jurnalism din idealism ca nah, doar sunt tanar. Asa ca am ajuns la jurnalism, sunt in anul 2. Vreau sa schimb lumea, inspre bine desigur, si vreau sa fac asta facand poze. Evident nu ma astept sa cure cancer sau sa solve world hunger sau sa opresc un razboi dar chestiile astea nu le paote face decat umanitatea. Umanitatea este o chestie in care cred, un ideal de-al meu. O cred posibila de atata de multe lucruri, mai ales bune dar vad lucrurile oribile pe care le poate face umanitatea si indivizii din care e format. Ma uimeste ca specia noastra este capabila de asa extreme de comportament. De iubire si de ura incredibile. Nu stiu ce sa cred, pot spera doar ca iubirea si partea pozitiva a naturii umane ca vastiga odata si odata, si daca reusesc sa fac pzoe are sa ajute cu atata mai bine. Pentru asta io ma gandesc ca trebuie sa atentionam oamenii despre partea ei urata. Tocmai am vazut o poza despre unul din multele conflicte din africa. Era un om batut si caruia ia fost scoasa pielea de pe cap. Ca si la scalpare daor ca complet, si la fata. Nu imi pot imagina atata soferinta si ura cat sa faca oamenii asa ceva. Io nu cred ca as fii capabil de asa ceva, indiferent cat de mult urasc un individ sau grup etnic sau societate, etc. Cazuri speciale ca exceptie dar in general nu. Oricum, cred ca chestiile astea ar trebui fotografiate ca sa atentionezi oamenii despre nebunia naturii umane ca paote astfel previi chestii de acelasi fel. Izbugniri de ura incredibile care ne caracterizeaza istoria din negura timpurilor pana azi. Oi fi io idealist dar cred ca umanitatea se poate schimba. De aia incerc sa fac poze, ca poate misc si io ceva in ea, paote o persoana, paote mai multe, poate chair doar in mine insumi (desi sunt foarte rare pozele mele care sa imi placa destul cat sa ma miste, inca nu sa intamplat).

The other part of the path of my life revolves around relatiile interumane la care nu ma pricep foarte tare. I was never good with people si o persoana destul de retrasa. Destul de mult inteneg asta si cateodata sunt tare nesimtit si tare ciudat. Cred ca imi lipsesc niste bucati de empatie pe undeva care nu ma fac constient de unele greseli crase ale conventiilor sociale si ale unor chestii care pur si simplu nu se fac altor oameni. De obicei chestiile astea is tare mici dar they stack. Sunt tare surprins ca i still have friends. Probabil is cei mai rabdatori oameni de pe glob ca sa ma tolereze o perioada lunga de timp. Cu toate greselile care le fac si toate glumele care sometimes is just mean ad mean spirited. Desigur, de obicei imi dau seama foarte tarziu de chestia asta, de obicei dupa ce fac gluma in cauza. Cand le prind inainte sa le spun nu le numar deoarece se intampla de multe ori su foarte des. De obicei de mai multe ori pe zii. Dar cand se intampla sa nu le prind la timp sunt niste chestii pe care le resimt o perioada considerabila de timp deoarece un lucru care nu imi lipseste este tendinta de autoflagelare (emotiva) pentru propriile tampenii.

Desigur, incerc sa invat si io sa nu mai fiu negativist, sa nu mai fac glume naspa si sa fiu mai uman, probabil in timp o sa se lege ceva de mine dar e un proces indelungat si mai am foarte mult de lucru………..i guess that’s the dark part of my personality pe care nu o voi vedea vreodata in poze pentru ca sometimes e foarte greu sa te uiti in oglinda. La propriile defecte. Am multe de invatat despre natura umana, despre spiritul uman si despre existenta. Despre societate si despre socialitate. Despre interactie sociala si despre multe alte chestii care imi sunt foarte straine, Dar cred ca pana la urma asta e scopul fiecaruia in viata. Evidenta fericire personala si poate, daca e mai “selfless” fericirea altor oameni, a persoanelor apropiate si poate chiar a strainilor daca e chair ul Llama sau o reincarnare a lui Budha. Io is om. Not a very good one mind you dar incerc sa rezolv aia. Mi se pare destul de hilar ca incerc sa alterez ceva la nivel planetar cand abia reusesc sa fac ceva legat de propriile-mi neajunsuri dar i guess that’s life. Imi aduce aminte de “the fountain” un film pe care il detest. Si atat.

Thank you.

I present: The long, dark tea-time of the soul.

Ar putea fi considerata una dintre cele ai interesante si ciudate cart existente care contin zeitati nordice si destul de multe alte chestii tare dubioase. Chestii de genul: Vulturul lui Odin, Odin insasi, Thor foarte frustrat si alte chestii similar de ciudate nitr-o carte care parca aduce a “American Gods”. E scris de Douglas Adams deci nu cred ca mai are sens sa vorbesc despre stilul literar si alte chestii simiare. Pe scurt este o carte ciudata si aleatorie care e lectura interesanta, usoara si relaxanta dar care iti provoaca  bucata stanga de creier la noi si interesante moduri de a folosii cuvinte. *

*In human beings, it is the left hemisphere that usually contains the specialized language areas. While this holds true for 97% of right-handed people, about 19% of left-handed people have their language areas in the right hemisphere and as many as 68% of them have some language abilities in both the left and the right hemisphere. The two hemispheres are thought to contribute to the processing and understanding of language: the left hemisphere processes the linguistic meaning of prosody, while the right hemisphere processes the emotions conveyed by prosody.

View this document on Scribd

March

Thoughts of ice and death

Si iaca colea afara ca e frig de tot, nince, o nins si ieri si totul e de o veselie excesiva atat in natura cat si in inima omului. Glumesc, desigur. DOar o venit Valentine’s day ieri si io mi-am pus un status ca sa celebrez chestia asta. De fiecare data in perioada asta a anului ma simt foarte singur si mizantropul din mine imi zice ca ar fi o idee buna sa merg sa omor cupluri prin parcuri. I might one day dar nu situ cum totdeauna gasesc alte lucruri sa fac sau imi e lene. Iaca asa ca am stat acasa, i tried to creep people out si am trimis un e-card dupa multe deliberari interioare intre bucatile personalitatilor mele care nu se inteleg intre ele si care doamne ajuta, nu au com sa se omoare reciproc, ceea ce sunt sigur ca ar incerca daca ar avea ocazia. Deci io, ca o persoana normala ce sunt, ieri am stat acasa, am dormit si am fost la kendo unde am incercat sa perfectionez rta de a da cu batul in aer si astfel sa better myself si aportul meu la societate. For some strange reason i can;t help but feel ca it is helping a little in that regard. Iaca ase ca acuma am decis sa scriu pe blog dar evident nu am nici cea mai mica intentie sa imi dezvaluiesc sentimente reprimate cu atata grija sub valuri de ura si mizantropie si nu planific sa dezvalui dorinte de-ale mele pentru viata personala. Am cugetat asupra descrierii unei crime imaginare de prin parcurile mentionate mai sus dar quite frankly nu am chef de descrieri laborioase despre cum ajung sa mananc ficatul oamenilor de pe acolo si dupa aia i jerk off in the knife wounds. Asa ca ce sa scriu? I dunno. Hai sa vorbim despre sentimentele mele!
HHAHAHAHAHAHAHAHA!!!!! Nu.

It’s a lonely time for a lonely person, i wish you the best now bugger off.

Have camera will travel

Cica, adica mno, sper dar problema e ca vorbesc ca mojo jojo. Asta este si i will jsut have to live with it. In vreo 5 ore mi se termina sesiuena si horcai de fericire. Trece ultimul examen su sunt liver sa zburd pe campii un om liber vreo saptamana pana incepe part II a acestuit pen-ultim an academic.
Pe fundalul meu auditiv se invarte un praz cu vitejie in timp ce canta o polka foarte dubioasa. It’s fun. Afara soarele comenteaza intr-un mod foarte luminos si norii dorm ca doar or avut treaba zilele astea. Heh. It’s all fun, cica. Iaca asa imediat imi fac debutul artistic si nu gasesc destule poze cat sa arat ca merit chinul si i wonder. De ce tocmai un praz? si de ce naiba beau vin dintr-un pahar cu walleeee? pai, paharul e comfortabil de mare si langa birou so yay. In rest nu stiu, nici macar de ce adamantium sau de ce tastele C si V sunt uzate pe tastatura mea. Desigur ctrl+c si ctrl+v sunt folosite dar is it really worth it? i dunno, lonelyness is. Curat merita.
Mi-am facut tricou, pe el scrie I.R. HAHAHA. Merit.

In padurea din drive J:\

“Tare alb mai e blogul meu recent” tocmai am cugetat io cu o lene desavarsita. Imi e somn, si nu prea am ce face ca doar nu ma pun sa ma culc la ora asta, am examen maine dimineata la ora 10 si tot incerc sa ma conving c aar trebui sa invat ceva mai constant, nu vechea poveste de “citeste 2 pagini, mai te plimbi pana in bucatarie” ca asa nu ajung nicaieri. Ce ciudata e facultatea, si invatamantul in general, e ciudat cum ocupa timpul cand esti treaz, si cand dormi, si mai ales daca ai note mici, cand incerci sa dormi. Si basi te trezesti ca atunci cand iesi de la variata u itate de invatamant in care ai fost in ziua aia esti obosit si ceva mai batran, buletinul zice ca am 20 de ani, cica, dar io tot de cam 7 ma simt. Am chef sa ma joc cu lego. merg sa ma joc cu lego.

Later that same day…….

Ia ca ca asa ajungem la clasicele mele cugetari plictisite. Vezi TU, io nu consider ca job-ul e acolo ca sa te faca fericit,  o vad ca pe o necesitate, nu imi place sa ma simt de parca am o datorie fata de alti oameni i nu imi place sa fac chestii, in general, daca nu sunt chestii care intamplator imi place sa le fac. De aia io amu nu muncesc ca sa ma pot dedica “artei fotografice” (please read porcariilor pe care incerc sa le fac si nimic nu iese). Am ajuns la concluzia ca acuma fac niste ciudatenii care aproape numa mie imi plac, si is madru de asta. De asemenea, nu am multe poze care imi plac dar, in caz de incendiu daca ar fi dde salvat un folder asa alege fara nici cea mai mica urma de regret folder-ul de poze personale. Pozele de familie si pozele de prieteni. Cred ca o sa ma apuc iar de proiectul cu prietenii si pozele care vreau sa le fac cu ei. Facand abstractie de mana aia semi-miscata care momentan este “magnum opus”-ul meu, aia e chestia petnru care as vrea sa fiu tinut minte. Friends si family. Daca cumva TU esti genul de om care vrea sa fie tinut minte pentru ca ai lucrat 30 de ani intr-un cub corporatist, imi e mila de tine, sper sa iti faci niste vise normale si omenesti, none of that commie crap (o zis in a insulting manner, dar nu fata de comunisti, ca si io is comunist, ma refer desigur nu la varianta idealista si utopica pe care o vrem cu totii, ci la varianta posibila, though tehnically e capitalism, chestia asta cu corporate swine. Chestia amuzanta este ca ura mea pentru marile corporatii e una dintre putinele bucati de personalitate si parere de care sunt mandru la mine. In cealalta parte a spectrului fiind chestii gen social awkwardness si the fact that i don’t like touching people, but moving on……

Pe playlist cica iar a aparut “stuck inside a mobile with the memphis blues again” care e unul din cantecele mele preferate, si asa stim ca exista un dumnezeu al shuffle-ulurilor, dar my empetreiplaier is not his domain! Oh nbo kids, doar pe comp, si aici e discutabil even. Maine am photo-shoot de noir, si o sa fie mare, si cu palarii si alte chestii, si vreo 10 oameni pe acolo cu care nu o sa stiu ce sa fac, partea pozitiva e ca de data asta pot sa ma joc io cu aparatul si nu trebuie sa pun pe altcineva sa faca treaba aia, si am scapat de la a sta in fata aparatului. In other news, tare greu mere treaba cu alesul pozelor pentru expozitie, ca 30 pe o tema normala is greu de facut si de gasit. I think i’ll maybe write a book, ot cu tema friends, dar sa vad daca is dispusi sa stea la o sesiune foto sau ceva de genul. Oh well.

Partea cu dorinte si vise viitoare:

AM CHEF DE MUNTE. Ceea ce inseamna ca iar ma apuca nebunia daca nu apuc sa merg intr-un loc linistit macar o noapte si sa vad un rasarit. Ieri era soare asa ca am fost pe camp cu cristi, fusese fain problema e ca pozele au murit ca am formatat cardul din greseala. FAIL. De asemenea, imi e dor de my ear friends de prin tfn, who i have not seen for a month, dar paote la capatul lu feb de intalnim la ocna mures as we did back in our youth, poate o sa fim toti (dar nu prea cred, ca diana has a previous engagement).

E trist la noi in cuget si roza-i fleoscaita. Dar is happi.

Life, the universe and everything….pe bune?

SONG!

Nu, cateodata pe rele. Viata e o chestie tare hilara de felul ei, similara doar cu o potarniche care se ineaca in budinca de ciocolata. Can genul ala de hilar, intelegi ce vreau sa zic? Iaca ca ase, incet incet am iesit si io din pasa proasta fotografica in care m-am afundat in ultimele luni ale anului 2008, care la vremea lui avea un nume interesant dar care mi-a zburat din minte ca o potarniche scapand din budinca de ciocolata care e viata. Iaca ase ca am castigat un premiu de originalitate ACI, si o fost fain. Dupa aia mi sa oferit oportunitatea de a avea o expozitie personala de fotografie si am zis YATTA! lucrez la un proiect de FILM NOIR pentru casa studentilor care merge surprinzator de bine si pot sa zic ca am mai mult chef de viata decat am avut in cam ultimii 3 ani de zile. Viata, chiar si cand nu e faina, merita chinul pentru ca poti totdeauna sa ii faci in ciuda si sa te distrezi, sau macar io pe principiul asta merg. Fac chestii, fac cat mai multe si le fac cat de bine pot si daca nu e destul de bine asta este, don’t cry for me argentina, dupa cum spunea odata nu mai situ cine in nu mai stiu ce cantec care imi placea cand eram mic. Ascult Bob Dylan si am chef de mers cu trenul si facut poze la oameni pe care nu ii stiu dar pe care as vrea sa ii cunosc. Am chef de locuri noi si de multe si de toate. And for a time it was good, dupa vorba aia din Animatrix.

Desigur, nu vreau io sa ocup un post intreg cu aberatii despre viata mea, asa ca hai vorbim si despre altele si altii. Tezeu e emo si nu sunt sigur daca e trist sau fericit pentru ca nu e homosexual. Io personal is fericit ca i ain’t for a variety of reasons si i think he should be happy too. Totusi, i can relate to him pentru ca si mie imi pare rau ca nu sunt lesbiana. That would be awesome. Desigur, la tezeu toate astea ar putea fi cauzate de problemele pe care le are la carnetul necesar pentru a conduce in mod legal pe strazile si muntii tarii noastre vestejite si moarte (ca vezi tu e iarna si nu vrea sa insemne altceva decat ca nu is frunze verzi in copaci). Deja cred ca a ratat examenul ala de vreo 4 ori saracul si nu pot intelege de ce, dar imi pare rau pentru el. Deja nu mai are voie sa zburde vesel prin tara pana nu il ia si chiar as vrea sa poata veni sa imi vada momentul de glorie de la expozitie. In rest arapila e ocupat si nu mai termina fan-filmul si diana e suparata la lucru dar merge in lodra and stuff so, YAY! Lavinia iar sa trezit cu masina suferinda si sufera si ea la randul ei din empatie pentru bucata aia rosie de material feros frantuzesc. Cred ca deja frantuzismul ala rosiatic a suferit mai multe lovituri decat a suferit tezeu nereusite la examenul petnru carnet. (doresc sa specific ca din toate suferintele frantuzismului, nici una nu e din cauza lui lavi, ci majoritatea au avut loc in parcari in timp ce ea nu era acolo, sad).

Astfel nu pot decat sa ma simt putin vinovat ca chestiile merg atata de bine pentru mine (pe unele planuri, ca e bolnav my dad si altele mno, incerc sa le ignor) pe cand lu tezeu si lavi nu (lavi, app, felicitari pentru ceea ce ar putea fii primul examen picat right) le merge treaba atata de bine. Dar i guess it’s all a bit of life, isn’t it? it’s all sweet and it’s all bitter and it all has it’s moments of glory si that’s what it’s about innit. Ce naspa trebuei sa fie sa nu te poti concentra decat pe partile naspa. Weelark.

Cica

Ma intrebam io azi oare cum ar fi sa alergi in triunghi in loc de cerc, innit? pentru ca ma gandesc ca la o adica unghiul intoarcerilor ar fi interesant si complicat dar nu merge la fel ca un cerc, in care cu cat e mai mic e maidificil si probabil nu mai ametesti, you know. And the Lord said on to ye, “esti naspa.” Si man said “Stiu ca-s naspa, dar m-ai facut dupa imaginea ta.” si si-a suflat nasul intr-un mod jignitor. Asa a ajuns sa nu fie ambidextru si sa scape lingurite pe jos incercand sa ia gem si sa puna pe clatite la 3 noaptea intr-o sambata intoxicata in bere si mancare nesanatoasa. OI!

Si atunci a sarit pe zid, pentru ca aparent poti sa conduci o masina dinaia pe 3 roti, daca ai un sarpe.

And I freely admit, i was very, very drunk.